Campanie de prevenție pentru mediul rural
Ce reprezintă importanța prevenției oculare?
Este important să faceți controale periodice amănunțite ale ochilor, deoarece multe boli oculare nu prezintă simptome. În acest scop vă oferim un examen preventiv gratuit în centrul nostru, care constă într-o serie de teste efectuate de către specialiști, pentru a evalua starea de sănătate a ochilor și pentru a măsura acuitatea vizuală, mai exact capacitatea de a vă concentra și de a distinge obiecte.
După efectuarea examenului preventiv, personalul nostru poate recomanda tratamente sau măsuri preventive pentru a menține sănătatea ochilor și a preveni apariția problemelor de vedere.Ochii sunt oglinda sănătății!
Faceți controale periodice pentru a vă asigura că vederea dumneavoastră este clară și sănătoasă!
Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) starea de sănătate este "o stare de bine din punct de vedere fizic, mental și social".
Prevenția se referă la orice tip de activitate care contribuie la menținerea stării de sănătate, reducerea morbidității (îmbolnăvirii) și mortalității printr-o anumită afecțiune.
Există trei tipuri de prevenție:
- Prevenție Primară - evitarea apariției bolii prin măsuri de promovare a săntății și combatere a factorilor de risc;
- Prevenție Secundară - detecția precoce a bolii, reducerea progresiei bolii
- Prevenție Terțiară - reducerea impactului negativ al bolii asupra organismului și prevenirea complicațiilor.
Campanie de prevenție GRATUITĂ
Știm cu toții cât de importantă este sănătatea ochilor noștri, iar din dorința de a ajuta comunitățile din mediul rural să se bucure de o vedere clară și sănătoasă, clinica noastră a decis să le ofere acestora un pachet de prevenție pentru depistarea bolilor oculare, complet gratuit.
Pachetul nostru de prevenție a fost deja testat, cu rezultate foarte bune în comunitatea din Craiova, iar acum dorim să îl oferim și persoanelor din mediul rural. Acest pachet include o serie de investigații și teste specifice care vor ajuta la depistarea precoce a afecțiunilor oculare, permițându-ne să le tratăm mai eficient și mai rapid.
Dacă sunteți interesați să beneficiați de acest pachet de prevenție, vă invităm să ne contactați pentru a stabili o programare. Va așteptăm cu drag la clinica noastră! Sănătatea ochilor dumneavoastră este importantă pentru noi!
Pachetul nostru de prevenție pentru sistemul rural include evaluarea acuității vizuale, funcționalității pupilare, ambliopiei si prescripție de ochelari.
De asemenea, se efectuează depistarea glaucomului, keratoconusului și cataractei.
Va recomandăm să profitați de această ofertă pentru a beneficia de un control preventiv complet și de a identifica orice problemă de sănătate a ochilor în stadii timpurii, ceea ce poate ajuta la prevenirea complicațiilor ulterioare.
Societatea noastră oferă transport gratuit pentru minim 3 persoane din aceeași zonă, din localitate până la centrul nostru și înapoi. Comenzile de ochelari sunt livrate gratuit de către reprezentanții noștri la adresa pacientului.
Nu ezitați să ne contactați pentru a vă programa la o consultație sau pentru a obține mai multe informații.